Prim ministrul Nicolae Ionel Ciucă, împreună cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, s-au întâlnit cu investitorii de la Mintia, care au prezentat planul de investiții.
Întrevederea vine în contextul în care proiectul de investiții care vizează conducta ce va alimenta cu gaze naturale Termocentrala Mintia a fost declarat de interes național prin Hotărâre de Guvern.

Aflată în conservare încă din anul 2021 în lipsa investițiilor prin care să poată îndeplini condițiile europene de mediu, Termocentrala Mintia a fost cumpărată la finele anului trecut de Mass Global Energy Rom SRL din cadrul Mass Group Holding, iar aici urmează să fie făcute investiții de peste un miliard de euro.

Tocmai acest plan de investiții a făcut obiectul discuțiilor de astăzi, de la Palatul Victoria.
“În cadrul întâlnirii, a fost prezentat planul de investiții în valoare de peste un miliard de euro, care va transforma termocentrala în cea mai mare și eficientă capacitate de producție a energiei electrice pe gaz din Uniunea Europeană. În acest sens, vor fi utilizate cele mai moderne tehnologii, care vor permite, în acord cu taxonomia europeană, producerea a cel puțin 1500 MW. Prima etapă a investiției va fi finalizată într-un termen de 24 de luni, urmând ca proiectul să ajungă la maturitate deplină în 36 de luni”,a declarat la finalul întrevederii ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Componentele centralei vor fi pregătite pentru trecerea către noile tehnologii de producere a energiei, bazate pe hidrogen, a mai spus oficialul.
Termocentrala Mintia a fost valorificată la 100% din valoarea sa de piaţă, respectiv echivalentul în lei a sumei de 91.236.832,87euro, din care 10.000.000 euro au fost achitaţi de către cumpărător ca garanție de participare la licitaţia publică ce a avut loc în data de 26.08.2022. Diferența de preţ a fost achitat marți, 27.12.2022.
Tranzacția este una dintre cele mai importante pentru sectorul energetic românesc, în special pentru zona de nord-vest a țării şi totodată cea mai mare vânzare din insolvență de anul acesta.
Carmen PREDA