Fostul primar al orașului Simeria, Elin Rîșteiu, va fi susținut de PNL Hunedoara la alegerile din 2024 pentru candidatura la funcția de primar.
Anunțul oficial a fost făcut vineri, în cadrul unei conferințe de presă la care a participat președintele PNL Hunedoara, Vetuța Stănescu, prefectul județului Hunedoara – Călin Petru Marian, viceprimarul orașului Simeria, Pavel Hațegan – președinte al Organizației PNL Simeria, dar și președinții Organizației de Femei și cea de Tineret a PNL din localitate.

”Partidul Național Liberal îl va susține pe Emil Rîșteiu la candidatura pentru Primăria Simeria. Toate analizele sociologice au arătat că simerienii își doresc un altfel de primar, un primar performant, iar Emil Rîșteiu a demonstrat acest lucru în decursul timpului. În 2024, cu siguranță Simeria va avea primar liberal, așa cum multe dintre localitățile județului Hunedoara vor avea primari liberali. Noi suntem un partid viu, care ne facem temele cu seriozitate”, a declarat președintele PNL Hunedoara, deputatul Vetuța Stănescu.
Atent observator și cunoscător al activității politice, el însuși fiind membru al PNL Hunedoara, Prefectul județului, Călin Petru Marian, a precizat că Emil Rîșteiu este omul care poate să readucă Simeria acolo unde îi este locul. De precizat că, la această oră, populația din Simeria este tot mai nemulțumită de modul de lucru al actualului primar, Iulius Gelu Bedea.
”Începem pregătirile pentru alegerile din anul 2024, când avem 4 rânduri de alegeri. PNL Hunedoara, cu toți membrii BPJ, împreună cu membrii din județ ai PNL, a demarat acțiunile de identificare a candidaților pentru fiecare unitate administrativ – teritorială. Astăzi ne aflăm în situația în care să spunem public faptul că dl. Emil Rîșteiu va face parte din echipa PNL și va fi candidatul PNL la Simeria. Am luat această hotărâre în urma ședinței de la PNL Simeria, în urma sondării electoratului din localitate, dl Rîșteiu fiind desemnat drept candidat. Îl știu de când era primar și la fel de bine am colaborat și consider că este omul care poate să readucă Simeria acolo unde îi este locul”, a subliniat prefectul Călin Petru Marian.
Pe de altă parte, Emil Rîșteiu spune că se va înscrie din nou în cursa electorală pentru că tot mai mulți oameni îi cer acest lucru, iar asta din cauză că în primărie nimic nu mai funcționează normal.
”Anul trecut, în perioada aceasta, nu mă gândeam la o nouă candidatură la Primăria Simeria. Iată că lucrurile s-au schimbat. Sun abordat de tot mai mulți localnici care mi-au cerut să candidez. Administrarea orașului Simeria este pe o direcție dezastruoasă, nimic nu mai este normal, nici administrativ, dar nici în ceea ce privește relațiile interumane. Este pentru prima dată când sunt dorit ca și candidat la funcția de primar fără să fiu în funcție și fără ca partidul să fie în panică pentru că nu ar avea un candidat. PNL avea și alți candidați pentru Primăria Simeria. (…) PNL și PNL Simeria au făcut analize, sondaje și eu am răspuns solicitării”, a explicat viitorul candidat al PNL Hunedoara la Primăria Simeria, Emil Rîșteiu, referindu-se la motivele pentru care a acceptat provocarea lansată PNL pentru cursa electorală.
Carmen COSMAN – PREDA