În acest sfârșit de săptămână a început Campionatul Național de fotbal feminin pentru junioare U15. Printre participante se numără și CSM Deva, care evoluează în seria 2 a competiției.
Fetele noastre, aflate la primul lor meci oficial, au debutat excelent, câștigând, cu scorul de 3-1, partida disputată în deplasare, pe terenul celor de la Alma Sibiu. În partida disputată sâmbătă, 16 septembrie, pentru CSM Deva U 15 au înscris Ema Herban, Iulia Szabo și Daria Șendroiu.
Alina Mardare, antrenorul principal al echipei devene, este mândră de evoluția elevolr sale, mai ales că echipa U15 s-a format doar cu puțin timp în urmă. „Fetele au început meciul cu multe emoții, însă, după prima reușită, le-au lăsat deoparte și au jucat foarte bine! Sunt extrem de mândră că în așa scurt timp s-a creat o echipă de junioare atât de frumoasă și de valoroasă”, a declarat Alina Mardare.
Primul succes oficial al echipei de fotbal feminin CSM Deva U15 a fost obținut în formula: Adrienn Szemcsuk – Roxana Antemie, Andreea Toderesc, Alessia Dreghici, Alexia Muntean – Maya Toderesc (cpt.), Cătălina Circo, Ioana Ilie, Ariana Ghilea – Iulia Szabo, Ema Herban; Florina Popa, Alexandra Costache, Amalia Hăulică, Daria Șendroiu. Din seria în care evoluează CSM Deva mai fac parte alte două echipe din Sibiu, respectiv Interstar și Hermannstadt, precum și Student Sport Albă Iulia.
În etapa a doua a Campionatului Național de fotbal feminin U15, fetele noastre vor juca, pe teren propriu, în preajma zilei de 7 octombrie, cu Interstar Sibiu. Vă vom ține la curent cu data, ora și locația desfășurării acestui meci, precum și cu evoluția echipei de senioare de la CSM Deva, care evoluează în Liga 3, seria 1.