A transformat Iulius Bedea Primăria Simeria într-un ”pluton de execuție”?!

227

Primăria Orașului Simeria, condusă de Iulius Gelu Bedea (PSD) pare să stea pe un butoi de pulbere și cine are curajul să își exprime părerea este trimis în fața ”plutonului de execuție”, respectiv în comisia de disciplină.

Cel puțin 6 angajați ai Primăriei din Simeria au ajuns până acum în comisia de disciplină, cel mai recent aceasta fiind întrunită vineri pentru consilierului pe Resurse Umane al Primăriei Simeria, Angela Tomesc și consilierul juridic Dănuț Terteci.

”Într-adevăr este un butoi de pulbere la noi la primărie. Pentru orice nimic, orice mică presupusă faptă (n.r. angajatul) este chemat în comisia de disciplină, inclusiv pentru cu un drept constituțional. O colegă este chemată în comisia de disciplină că a îndrăznit să facă o petiție către Prefectură. Deci dacă și pentru aceste motive, pentru care Constituția îți dă dreptul, și ești chemat în comisia de disciplină… (…) Angajații sunt bulversați. Este un continuu stres în primărie, iar acest lucru afectează angajații din Primărie. Nu-și pot duce la îndeplinire sarcinile. Ori sunt bulversați cu alte și alte sarcini, ori lucrează într-un stres continuu și atunci randamentul nu mai este cel bun. Nu știu unde se va ajunge. A fost o colegă după care a venit SMURD-ul și a transportat-o la spital. Din câte știu eu, până acum sunt 6 angajați aduși în comisia de disciplină, inclusiv Directorul Economic”, a declarat viceprimarul orașului Simeria, Pavel Hațegan.

De exemplu, o angajată a Primăriei Simeria a fost adusă în comisia de disciplină chiar și după ce instanța de judecată a anulat decizia primarului Bedea pe care aceasta o ”nesocotise” în opinia edilului.

De precizat că, în același timp, pentru cel puțin 4 dispoziții și hotărâri de Consiliu Local Instituția Prefectului de Hunedoara a sesizat Primăria Simeria ca să le retragă pe motiv de nelegalitate.

La Simeria scandalurile provocate de primar se țin lanț și nu este prima dată când se vorbește despre abuzurile de putere ale lui Iulius Gelu Bedea. Practic, în Primăria Simeria a devenit o obișnuință ca, cine se opune deciziilor primarului, să fie mutat din birouri, să fie băgat în comisia de disciplină sau să fie supus altor presiuni.

În luna mai, primarului PSD Iulius Gelu Bedea a refuzat să vireze salariile angajaților din primărie, pe motiv că unii subordonați nu și-ar îndeplini sarcinile de serviciu. Codul Administrativ este foarte clar în acest sens și, dacă problema era reală, trebuia întrunită Comisia de disciplină, discutate aceste cazuri și, apoi, dacă se confirmă, luate măsurile care se impun pe linie administrativă.

Numai că Bedea s-a crezut și atunci dincolo de lege și s-a răzbunat pe ”indisciplinați” și în același timp pe toți subordonații săi pe linie administrativă blocându-le salariile.

De când a fost ales primar, candidând din partea PSD, Iulius Gelu Bedea a reușit să intre în conflict chiar și cu colegii de partid și consilierii locali social – democrați. Din 17 consilieri, doar vreo 3 ar mai fi acum de partea sa, tot ca urmare a unor decizii arbitrare.

Carmen COSMAN – PREDA