Solidari cu minerii din Gorj

47
Foto: Digi24
Foto: Digi24

Mineritul din Valea Jiului a fost, din păcate, de multe ori scena unor accidente tragice de muncă, soldate cu morți și răniți. Condițiile grele de muncă, lipsa materialelor, a utilajelor, dublate de condițiile de zăcământ au îndoliat Valea Jiului, au lăsat copii fără tată, văduve și părinți ale căror lacrimi nu s-au uscat niciodată. Minerii sunt empatici, solidari și mereu alături de cei aflați în suferință.

Așa se întâmplă și acum, când colegii lor de la Complexul Energetic Oltenia sunt, la rândul lor, greu încercați. Un grav accident de muncă s-a soldat cu trei morți și 10 răniți la Cariera Jilț.

Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roșu, a transmis un mesaj de solidaritate și compasiune pentru angajații CEO.

”Dintotdeauna, clipe de grea încercare au adus alături ortacii de pretutindeni. Suntem alături de colegii noștri de la Complexul Energetic Oltenia și transmitem sincere condoleanțe familiilor celor trei ortaci decedați și colectivului îndurerat. Dorim să asigurăm colectivul Complexului Energetic Oltenia de întregul nostru sprijin”, a transmis Cristian Roșu.

De asemenea, Sindicatul Muntele, reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara, a transmis un mesaj de suflet colegilor din Gorj.

”Sindicatul Muntele, reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara, afiliat la Federația Națională Mine Energie, transmite cele mai sincere condoleanțe familiilor angajaților Complexului Energetic Oltenia care au decedat în tragicul accident de ieri, 17 ianuarie 2023, ce s-a petrecut la Cariera Jilț Sud. Totodată, le dorim sănătate și revenire grabnică celorlalte persoane ce au fost vătămate în acest trist accident”, se arată în mesajul semnat de Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele.

Un accident de muncă soldat cu decesul a trei persoane şi rănirea altor 13 a avut loc marţi, în perimetrul Carierei Jilţ Sud, din cadrul Complexul Energetic Oltenia, situată pe raza localităţii Mătăsari. O autoutilitară, care îi transporta pe muncitori, s-a răsturnat pe drumul plin de noroi, și a căzut de la înălțime.

Carmen PREDA