Pe 10 ani urmează să fie încheiat contractul de colectare a deșeurilor în zonele 1,2 și 3 din județul Hunedoara, serviciu delegat din octombrie anul trecut prin încredințare directă, pe o perioadă de maxim un an, către Supercom SA.
Licitația pentru desemnarea operatorului ar urma să fie demarată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor” judeţul Hunedoara la începutul lunii februarie, potrivit informațiilor oficiale, iar primarii încep deja să se întrebe dacă își doresc să rămână 10 ani încasatorii celor de la Supercom (sau cine va câștiga licitația!), în condițiile în care se rămâne la sistemul de taxă.
Practic, prin sistemul tip taxă, adică a unui cost unic pe membru de familie, practicat la ora actuală, cetățenii încheie contract cu administrația publică locală pe raza căreia au domiciliul, iar de încasarea facturilor de la aceștia se ocupă primăria, prin Serviciul Taxe și Impozite Locale. Operatorul emite factura totală către primării, care sunt obligate să o achite. În cazul în care oamenii nu plătesc, Primăria este cea care trebuie să se îndrepte împotriva rău – platnicilor și să îi execute silit, deși, până la urmă, este doar ”încasatorul” celor de la Supercom.
Pe sistemul tip tarif, operatorul este cel care încheie contract cu fiecare beneficiar în parte și se preocupă de încasarea contravalorii serviciilor prestate. Practic, cetățenii plătesc cât aruncă, mai ales că pubelele negre trebuie prevăzute, conform legii, cu microcipuri care stabilesc clar cantitatea de deșeuri colectat. Doar pentru cei care nu încheie contract cu firma căreia i se deleagă acest serviciu devine responsabilă primăria, care se stabilește o taxă specială, dar procentul acestora este de regulă mult mai mic și, ca atare, presiunea pe administrația publică este la rândul ei mai mică, responsabilitatea fiind transferată în mare parte, în mod firesc, în sarcina operatorului.
Aceste considerente sunt analizate acum de fiecare UAT în parte și au fost dezbătute pe larg în cadrul întâlnirii care a avut loc la sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, la inițiativa Instituției Prefectului Hunedoara.
Oricum, de la intrarea pe piață în Zona 3 Centru a celor de la Supercom mulți primari au respins ideea de taxă, pe motiv că nu vor să fie casierii operatorului de deșeuri. Acum, odată cu pregătirea licitației, care va delega serviciul de colectare a deșeurilor din județ pentru o perioadă de 10 ani, discuțiile se redeschid.
Primăria Municipiului Hunedoara a decis deja astăzi, într-o ședință de îndată, să acorde mandat special reprezentantului Municipiului Hunedoara în ADI deșeuri în sensul schimbării modalității de plată de la taxă la tarif. Potrivit informațiilor noastre, Hunedoara este doar prima administrație publică din județ care ia o astfel de decizie, dar se pregătesc și altele. Primarii s-au cam săturat să fie casierii firmei care se ocupă de colectarea deșeurilor și să suporte toate consecințele care decurg din această modalitate de lucru.
La Cluj-Napoca și în alte localități mari din țară se poate. Este județul Hunedoara diferit?!
Carmen PREDA