Consiliul Județean Hunedoara și-a ”gonflat” bugetul pentru anul acesta cu toate sumele ce ar urma să fie primite pe proiectele depuse de instituțiile descentralizate din subordine și care, de regulă, se desfășoară pe program multianual, adică banii nu sunt încasați toți odată.
La fel se întâmplă și cu cuprinderea banilor pe care nu îi are încă, pentru propriile proiecte, și pe care nici nu se știe dacă administrația județeană îi va încasa cu adevărat vreodată. Un fel de augumentare, siliconare, fardare a bugetului propriu al județului Hunedoara pentru anul 2023. Nu e ilegal, este doar pur artificial!
Tehnic vorbind, 527.258, 45 mii lei reprezintă veniturile bugetare calculate și anunțate de conducerea Consiliului Județean Hunedoara. Cheltuielile sunt de peste 558.000 mii lei, respectiv un deficit de aproape 31.000 mii lei pe care oficialii CJ Hunedoara susțin că îl vor acoperi din excedentul pe anul trecut și din ESTIMĂRILE (adică nu sume certe!) pentru perioada 2024 – 2026.

Interesant este că mai bine de jumătate din suma calculată drept ”venituri” reprezintă sumele care ar urma să fie primite de la UE sau alți donatori în contul plăților ce vor fi efectuate sau prefinanțări, inclusiv pentru instituțiile descentralizate.

Suma de 246.591,88 mii lei este cea pe care șefii PSD ai Consiliului Județean Hunedoara speră sa o încaseze anul acesta din fonduri europene, iar la acest capitol se regăsesc și banii pentru pentru proiectele Spitalului Județean, ai Muzeului Civilizației Dacice și Romane ori pentru autobuzele electrice care ar trebuie să circule în Valea Jiului – un proiect care, în realitate, este aproape mort și îngropat și foarte puțini sunt cei care încă mai cred că va fi implementat!
Bugetul pentru anul 2023 urmează să fie dezbătut și aprobat astăzi în ședința Consiliului Județean Hunedoara. Cu siguranță echipa condusă de Laurențiu Nistor – președintele PSD al Consiliului Județean Hunedoara nu are nicio emoție că va fi votat, în condițiile în care social – democrații sunt majoritari!
Carmen PREDA