Istoria Minei Petrila stă să se dărâme. Sunt găuri în fostele hale, care nu se știe cât vor mai rezista în picioare. Din luna iunie a anului trecut, clădirile istorice ale Minei Petrila sunt în proprietatea Consiliului Județean Hunedoara, instituție condusă de Laurențiu Nistor, care anunța o intervenție providențială pentru acest ansamblu de patrimoniu. Până vor veni însă banii și vor demara lucrările, nu se știe câte clădiri cu valoare istorică vor mai rămâne în picioare.
În ianuarie 2019, o clădire istorică a Exploatării Miniere Petrila, salvată de la demolare după închiderea minei din Valea Jiului, s-a prăbuşit sub greutatea zăpezii. Soarta ei ar putea fi urmată și de alte imobile cu valoare istorică de pe fosta platformă minieră, aflată acum în proprietatea Consiliului Județean Hunedoara.
O altă fostă hală industrială prezintă găuri mari în pereți și probabil nu va mai rămâne în picioare multă vreme.

Consiliul Județean Hunedoara a cumpărat, în luna iunie a anului trecut, ansamblul istoric Mina Petrila, respectiv clădirile de patrimoniu și terenul aferent, cu suma de 1,5 milioane de lei stabilită în urma evaluării de specialitate. Oficialii CJ Hunedoara au anunțat că fosta mină va fi reabilitată și inclusă în circuitul turistic, cu fonduri prin PNRR. Numai că investiția se lasă așteptată, iar clădirile de patrimoniu nu mai rezistă, mai ales că și la începutul acestui an s-a așternut un strat greu de omăt care afectează vechile imobile.
L-am întrebat, în scris pe președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, care mai este stadiul proiectului pe care au anunțat că l-au depus pe PNRR. Nu a răspuns!

EM Petrila a fost închisă pe data de 30 octombrie 2015, când din subteranul minei a fost extrasă ultima tonă de cărbune, urmând apoi un proces de ecologizare a perimetrului minier. Mai multe clădiri au rămas în picioare, după ce au fost incluse pe lista monumentelor istorice. Consiliul Județean Hunedoara a anunțat de-a lungul timpului că monumentele istorice pot intra într-un circuit turistic, iar terenul să fie pus la dispoziția eventualilor investitori. De asemenea, în fosta clădire administrativă, ar urma să își mute activitatea Primăria Petrila.
Carmen PREDA