Un milion de euro pe kilometru a costat, inițial, modernizarea drumului județean dintre Cabana Rusu și masiv Parâng, pe o porțiune de circa 4,5 kilometri. Costurile s-au MAJORAT însă cu o jumătate de milion de lei, la care se adaugă PENALITĂȚI DE ÎNTÂRZIERE, după ce oficialii Consiliului Județean Hunedoara au refuzat să aplice legea. Durerea în cot pe banii hunedorenilor a fost tranșată recent în instanță!
Curtea de Apel București a respins definitiv apelul formulat de Consiliul Județean Hunedoara împotriva sentinței care aducea în conturile constructorului drumului județean spre Parâng, Strabag SRL, încă o jumătate de milion de lei, plus penalități de întârziere.
Tribunalul București a pronunțat hotărârea pe fond, în octombrie 2021, iar prin ceastă sentință a obligat CJ Hunedoara ”la actualizarea pretului contractului de lucrări numărul 18805/27.08.2018 cu valoarea manoperei actualizată ca urmare a majorării salariului minim în domeniul constructiilor prin OUG nr. 114/2018”.

”Obligă pârâtul la plata sumei de 469.866,35 lei (inclusiv TVA 19%) reprezentând diferenta rezultând din actualizarea pretului contractului de lucrări numărul 18805/27.08.2018. Obligă pârâtul la plata penalitătilor de întârziere de 0,02% pe zi de întârziere aferente debitului principal de 469.866,35 lei de la data de 24.12.2020 si până la achitarea integrală a debitulu Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 13.197,32 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”, se arată în dispozitivul sentinței Tribunalului București.
Consiliul Județean Hunedoara a formulat apel, dar a pierdut, iar Curtea de Apel București a stabilit recent că șefii CJ Hunedoara nu au ținut cont de prevederile OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, prin care s-a stabilit salariul minim brut pe ţară garantat în plată pentru lucrătorii din domeniul construcţiilor în cuantum de 3.000 lei lunar, corespunzător unui tarif de 17,928 lei oră.
Cei de la Strabag au făcut adresă către Consiliul Județean în acest sens, dar administrația publică județeană a interpretat arbitrar legea și a oferit un tarif mai mic. Așa că, executantul proiectului de modernizare a DJ 709F s-a adresat instanței de judecată. O obținut nu doar tariful majorat, ci și penalități de întârziere. Din BANII HUNEDORENILOR!
Lucrările de modernizare a DJ 709 F: DN7A – Cabana Rusu – Masivul Parâng, km 6+600 – km 10+325, au început în toamna anului 2018, în baza unui contract de finanțare derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2, în valoare de 17,9 milioane de lei. Drumul este funcțional doar câteva luni pe an, fiind închis pe perioada sezonului rece.
Consiliul Județean Hunedoara este condus de ”careul” PSD Laurențiu Nistor, Costel Avam, Ion Bădin și Alin Țambă.
Carmen PREDA